OXIURIOZA

DEFINITIE:

       Oxiuroza sau enterobioza - este o parazitoză frecventă, la care se remarcă o netă predominantă la copil. Este determinată de viermi nematozi intestinali denumiţi oxiuri {Enterobius vermicularis). Este un vierme mic, alb, a cărui femelă are lungimea de 8-13 mm, iar masculul de 2-5 mm).

TABLOU CLINIC:

        In majoritatea cazurilor, parazitoză este asimptomatică şi este depistată prin examen de laborator sau de către mamă, care observă viermii adulţi la suprafaţa scaunului sau anusului. Ouăle fiind iritante, copilul infestat acuză prurit anal vesperal şi intermitent. Pruritul este responsabil de producerea unor leziuni de grataj în regiunea anală, leziuni care se pot suprainfecta. La fetiţe a fost observată şi vulvovaginita. Această simptomatologie determină uneori insomnie sau somn agitat, instabilitate, agitaţie.

TRATAMENT:

        Se administrează:
- pamoat de pirviniu (Vermigal, Povanyl) 5 mg/ kg în doza unică repetată după un interval de două săptămâni; medicamentul colorează scaunele în roşu;
-  pamoat de pyrantel (Combantrin) 10 mg/kg în doză unică repetată după două săptămâni;
- mebendazol (Vermox) cp. a 100 mg, câte 2 cp./ zi timp de 3 zile;
- piperazina (hidrat sau adipat de piperazina -Nematocton) în doză de 50 - 75 mg/kg/zi, 7 zile;
-  flubendazol (Fluvermal) 100 mg în doză unica. Pentru a împiedica reinfestarea este necesar să se respecte măsurile de igienă. Unghiile vor fi tăiate scurt şi mâinile vor fi spălate înainte de fiecare masă. Lenjeria de pat şi de corp trebuie spălată şi fiartă zilnic.

Read More

CORDUL PULMONAR CRONIC

DEFINITIE:

           Cordul pulmonar cronic este hipertrofia ventriculară dreaptă datorită afecţiunilor care alterează funcţia şi structura plămânului (O.M.S.). Apare după unele boli pulmonare cronice, şi în special după bronhopneumopatia cronică obstructivă. Cele mai obişnuite cauze sunt emfizemul pulmonar obstructiv, astmul bronşic, bronşitele cronice, pneumo-coniozele, diferite scleroze pulmonare.

TABLOU CLINIC:

        Tabloul clinic reuneşte semnele bolii cauzale, semne de insuficienţă respiratorie şi semen de insuficienta cardiaca dr:
semne de stază venoasă, turgescenţă a jugularelor, creşterea a presiunii venoase, hepatomegalie şi hepatalgie, frecvent edeme, uneori ascită sau hidrotorax, semne la nivelul altor organe: fenomene dispeptice (greţuri, vărsături), semne renale (oligurie, nicturie), semne cerebrale (astenie, insomnie etc.), tromboze şi emboli, astenie fizica si intelectuala, dispnee variabila ca intensitate, cianoza localizata initial la extremitati, generalizata mai tarziu, tahicardie cu marirea inimii drepte.
        Boala evoluează în trei stadii:

      1. Stadiul de pneumopatie cronică (cu hipertensiune pulmonară tranzitorie), în care sunt prezente semnele bolii pulmonare şi ale insuficienţei respiratorii, dar lipsesc semnele de insuficienţă cardiacă. Boala se manifestă în acest stadiu prin dispnee de efort, tuse cu ex-pectoraţie şi - dacă este prezentă insuficienţa respiratorie - prin cianoză. în acest din urmă caz, în sângele arterial scade O₂ şi creşte CO₂.

     2. Stadiul de cord pulmonar cronic compensat apare după ani de evoluţie, sub influenţa infecţiilor acute bronhopulmonare intercurente şi a fumatului. Insuficienţa respiratorie devine manifestă, dispneea se accentuează şi se instalează la cel mai mic efort. Cianoza apare chiar şi în repaus, fiind foarte intensă. Poliglobulia şi degetele hipocratice devin manifeste. Apar semne de hipertrofie şi de dilatare a inimii drepte.

     3. Stadiul al treilea se caracterizează prin apariţia semnelor de insuficienţă cardiacă dreaptă, constituind cordul pulmonar cronic decompensat (reversibil sau ireversibil). Cianoza este intensă, cu nuanţă pământie, de unde şi denumirea de "cardiaci negri" dată acestor bolnavi. Dispneea este foarte pronunţată, la fel poliglobulia şi degetele hipocratice. Uneori apar dureri angioase şi somnolenţă, care poate merge până la comă. Semnele insuficienţei cardiace drepte devin evidente: jugulare turgescente, edeme ale gambelor, tahicardie, hepatomegalie, uneori ascită.

PROGNOSTICUL:

 

         Este în general grav. Insuficienţa respiratorie odată apărută, mersul este invariabil către agravare. Apariţia insuficienţei cardiace întunecă şi mai mult prognosticul. Infecţiile acute bronhopulmonare precipită de obicei evoluţia.

  

Read More

HIPERTENSIUNEA ARTERIALA

DEFINITIE:

          Hipertensiunea arterială e un sindrom caracteriat prin creşterea presiunii sistolice şi a celei diastolice peste valorile normale. După O.M.S. se consideră valori normale pentru presiunea maximă 140 - 160 mm Hg, interpretate în raport cu vârsta, sexul şi greutatea, iar pentru minimă 90 - 95 mm Hg.

SIMPTOMATOLOGIE:

 

         Clasic se deosebesc trei stadii:

              Stadiul prehipertensiv - poate fi afirmat pe baza ascendenţei ereditare hipertensive, apariţiei unor puseuri tensionale trecătoare şi a unor teste care stabilesc creşterea anormală a presiunii arteriale, comparativ cu normalul. Cel mai cunoscut este testul presor la rece, care este pozitiv când, introducând mâna în apă la 4°, valorile T.A. cresc cu peste 40 mm Hg.

              Stadiul de hipertensiune intermitentă,- caracterizat prin perioade de hipertensiune, fără alte semne clinice, alternând cu perioade normale.

               Stadiul de hipertensiune permanent - în peste 90% din cazuri, hipertensiunea arterială este depistată în acest stadiu. După manifestări se deosebesc:

                      1. Forma benignă, care evoluează progresiv şi se caracterizează prin:

                         - semne care apar la examenul arterelor, artere sinuoase şi rigide, puls bine bătut;'

                         - semne de fragilitate capilară; diverse manifestări hemoragice (epistaxis, metroragii, uneori hematemeze, hemoragii retiniene etc.);

                         -  semne cerebrale: cefalee occipitală, de obicei dimineaţa, la trezire, ameţeli, oboseală, astenie, insomnie, tulburări de memorie şi concentrare, modificări de caracter, frecvent tulburări de vedere ("muşte zburătoare", vedere înceţoşată); cefalee cu caracter pulsatil, ameţeală, tulburările de vedere şi tulburările trecătoare de conştientă şi de limbaj sunt cele mai frecvente tulburări funcţionale, comune tuturor formelor de hipertensiune;

                         - furnicături la nivelul extremităţilor, ameţeli, senzaţia de "deget mort";

                         - examenul inimii relevă subiectiv palpitaţii, dureri precordiale, diferite grade de disp-nee, iar obiectiv, semne de mărire a inimii stângi (hipertrofie şi digitaţie);

                         - radiologia, electrocardiografia, fundul de ochi şi probele funcţionale renale apreciază gradul de evolutivitate a hipertensiunii arteriale.

               In ultimul stadiu al formei benigne - care se instalează după mulţi ani de evoluţie -apar complicaţii: insuficienţă cardiacă stângă sau totală cardiopatie ischemică, complicaţii cerebrale sau renale.

                     2. Forma malignă are o evoluţie rapidă şi o mortalitate ridicată. Poate fi malignă de la început sau se poate maligniza pe parcurs. Valorile tensionale sunt mari, în special cea diastolică depăşind 130 mm Hg, rezistente la tratament. Starea generală este alterată rapid (astenie, slăbire, paloare, cefalee intensă), fundul de ochi

TRATAMENT:

          Tratamentul hipertensiunii arteriale, trebuie să vizeze anumite obiective şi în primul rând normalizarea valorilor tensionale. El trebuie să ţină seama de anumite principii şi orientări:

-  explorarea trebuie bine făcută deoarece sunt hipertensiuni care beneficiază de tratament chirurgical (hipertensiunile renovasculare).
- tratamentul trebuie să fie complex, igieno dietetic, medicamentos etc.
- tratamentul trebuie individualizat şi stabilit în condiţii de ambulator, nu de spital.
-  drogurile hipotensive vor fi administrate la început în cantităţi mai mici şi mărite apoi progresiv până la normalizarea tensiunii arteriale. Este bine ca drogurile hipotensive să fie asociate şi la începutul tratamentului asocierea să cuprindă un hipotensiv cu un diuretic tiazidic.
-  trebuie ţinut seama de ateroscleroza asociată, de aici (mai ales la vârstnici) decurgând prudenţă, pentru a nu precipita accidente vasculare cerebrale, coronariene şi periferice (niciodată nu se va începe cu doze mari, brutale).
- deoarece multe hipertensiuni sunt consecinţa sau sunt asociate aterosclerozei, regimul şi tratamenutul vor fi adaptate acesteia din urmă. Se vor combate obezitatea, guta, diabetul zaharat, hiperlipoproteinemiile etc.
- repausul nu trebuie să fie absolut. Exerciţiile fizice, mersul pe jos şi gimnastica medicală, fac parte din tratament. Efortul fizic va fi dozat şi adaptat posibilităţilor bolnavului.
- sedativele şi tranchilizantele sunt de multe ori necesare.
-  dieta va fi săracă în colesterol şi în grăsimi saturate (vezi tratamentul dietetic al hipertensiunii arteriale la capitolul  "Noţiuni de alimentaţie şi dietetică").
- este bine ca tratamentul să fie şi vasodilatator coronarian, deoarece asociaţia cardiopatie ischemică - hipertensiune arterială, este foarte frecventă.
- nu orice hipertensiune urmează să primească tratament hipotensiv. Astfel în formele labile, de gradul I, etc., este suficient regimul dietetic, eventual tranchilizante şi sedative.

     Regimul de viaţă - constă în limitarea eforturilor fizice, cu lucru de 6 - 8 ore pe zi, după caz, cu respectarea orelor de somn şi a orelor de masă. Au o mare importanţă mijloacele psihoterapice, combaterea anxietăţii şi evitarea situaţiilor conflictuale din mediul de viaţă sau de muncă. Vor fi căutate şi încurajate elementele de satisfacţie din profesiunea bolnavului, vor fi cultivate preocupările care produc relaxarea (plimbări, lectură, muzică, teatru).

            Regimul va fi echilibrat şi suficient, urmărindu-se menţinerea unei greutăţi normale, în caz de obezitate, va fi hipocaloric; în caz de ateroscleroză, hipolipidic şi hipocaloric etc. Dar, indiferent de bolile asociate, va fi hipo- sau desodat. Regimul strict desodat (orez, fructe, zahăr), cu mai puţin de 0,5 g sare/zi, se aplică în formele foarte severe, dar este greu de respectat. Regimul desodat relativ (2 - 5 g sare/zi) este mai uşor de acceptat, fiind utilizat în majoritatea hipertensiunilor. Pentru aprecierea generală a conţinutului în sare se ia ca reper faptul că raţia de NaCl consumată zilnic de un adult sănătos este de 10 - 14 g, din care 2/5 provin din sare folosită la pregătirea alimentelor şi cea pusă la masă, 2/5 sunt furnizate de sarea din pâine şi 1/5 de sarea din lapte şi derivatele sale, produse de mezelărie etc. Regimul desodat nu poate fi standardizat, ci adaptat în funcţie de starea clinică.

      Tratamentul medicamentos - foloseşte numeroşi agenţi hipotensivi: sedative şi hipnotice (barbiturice, Bromoval, Clordelazin, tranchilizante), Hydergine (Redergin), reserpină (Hiposerpil), comprimate de 0,25 mg; Raunervil, fiole de 1 ml - 2,5 mg i.v., hidrazino-ftalazine (Hipopresol, drajeuri de 0,025 g; Apresolină; Hipazin - (asociere de reserpină şi hidralazină - Guanetidină, comprimate de 0,010 g), clonidină (Catapresan), gangliople-gice (Ganlion, Pendiomid, fiole de 2 ml - 0,075 g). Metildopa (Dopegyt, comprimate de 0,250 g sau fiole) Propranolol (Inderal), Pargylin şi diuretice (Nefrix, Furosemid, Acid etacrinic, Aldactonă etc.).

     Tratamentul vizează normalizarea valorilor tensionale. Efectul este atins dacă T.A. oscileazaă între 90/70 şi 130/90 mm Hg în ortostatism şi nu depăşeşsc 170/110 mm Hg în decubit.

     Hipotensoarele pot fi clasificate astfel:

     - Vasodilatatoare, cu acţiune asupra peretului vascular fără relaţie cu terminaţiile nervoase: Hidralazină, Minoxidilul, Verapamilul, Nifedipina, Diureticele (care acţionează reducând volumul sanghin), Nitroprusiatul de sodiu şi Diazoxidul.
     - Hipotensoare cu acţiune pe receptorii simpatici, blocând transmiterea adrenergică:
     - blocante ale receptorilor alfa adrenergici (Prazosin, Fentolamină)
     - blocante ale receptorilor beta adrenergici: (Proprânololul şi celelalte).
    - blocantele receptorilor alfa şi beta adrenergici (Labetalolul - Tenormin).
     - Cu acţiune asupra fibrelor nervoase, simpatice, postganglionare sau terminaţiile nervoase: Guanetidină, Rezerpina şi Alfametildopa. Ultimele două acţionează şi asupra sistemului nervos central.
     - Cu acţiune asupra ganglionilor autonomi simpatici: Trimetaphan.
     - Cu acţiune asupra sistemului nervos central: Clonidină, Alfametildopa şi Rezerpina.
     - Cu acţiune asupra volumului sanghin: Diureticele.
     - Antagonişti ai sistemului renină - angiotensină. Dintre aceştia Saralazina (Antagonist al Angiotensinei II) şi Teprotid, Captopril, Hipotensor (Inhibitor ai angiotensinei I în II).

       Scăderea T.A. trebuie să fie lentă,. deoarece scăderile bruşte pot produce accidente grave în teritorii vitale: creier, miocard, rinichi.

Read More

ENCEFALITELE

Definitie

Boli caracterizate prin inflamaţia creierului în întregime sau parţială, sunt provocate de variaţi agenţi infecţioşi, bacterii, fungi, protozoare, rickettsii şi de toxinele lor; clinic se manifestă printr-o simptomatologie neuropsihică în funcţie de leziunile produse. Uneori acelaşi agent infecţios afectează şi meningele, rezultând o meningoencefalită şi/sau măduva spinării rezultând o encefalomielită.

Tablou clinic

 

•      Incubația 4-10 zile.

•      Debutul: brusc, cu febră înaltă – 40°C, cefalee, vărsături, amețeli, tremurături, semne meningiene moderate.

•      Perioada de stare se caracterizează prin: stare confuzională, tulburări de vorbire, delir, agitaţie, convulsii, apatie, stupor, comă, paralizii. Febra se menţine înaltă 7-10 zile, apoi scade treptat. LCR este clar cu o pleiocitoză minimă sau moderată (200-500 celule/mm3), proteinorahie ridicată 100-300mg%, glicorahie normală.

•      Evoluţia este variabilă, în multe cazuri putând fi favorabilă după 1-3 săptămâni de febră. Mortalitatea: 10-20%.

•      Sechele: întârziere mintală, tulburări de comportament, instabilitate emoţională, paralizii spastice, atrofii musculare, tremur, rigiditate.

Tratament

•      Pe prim plan în terapie se situează reducerea edemului cerebral utilizând antiinflamatoare steroidiene (Dexametazon, Hidrocortizon hemisuccinat, Solu-medrol, Manitol, Furosemid).

•      Tratamentul etiologic se instituie doar în cazul encefalitei herpetice (Aciclovir 30 mg/kgc/zi, Valaciclovir, Brivudină).

•      Tratament simptomatic: antitermice, anticonvulsivante (Diazepam, Fenobarbital, Carbamazepin), vitamine grup B (B1, B6, B12), perfuzii endovenoase de rehidratare, repaus şi tratament în unităţi speciale (ATI) în cazurile care necesită protezare respiratorie.

 

 

 

Read More

GRIPA

Definiţie

Boală infecţioasă acută determinată de virusul gripal, caracterizată clinic prin manifestări respiratorii şi generale severe, iar epidemiologic printr-o mare contagiozitate.

Tablou clinic

Incubaţia este scurtă de 24-72h.

Debutul este în general brusc, uneori brutal cu frisoane, febră înaltă (39°-40°C), mialgii intense, cefalee, astenie marcată. În formele severe, debutul este cu hipotermie, colaps, deces la persoanele cu boli cronice şi imunodeprimate.

Perioada de stare domină simptomatologia toxică generală, catarul respirator este mai discret, sindromul infecţios se menţine şi poate dura 3-5 zile. Curba termică prezintă deseori un aspect difazic, denumit „V”-gripal. Faciesul bolnavului este vultuos, cu conjunctive injectate, prezentând fotofobie. Cefaleea este intensă, dominând în regiunea frontală şi supraorbitală. Mialgiile sunt puternice, generalizate, comparate uneori de bolnavi cu senzaţia de “zdrobire musculară”, este prezentă astenia şi adinamia. Se pot asocia, de la început sau pe parcurs semne de afectare respiratorie: tuse iritativă, arsuri retrosternale, junghi toracic, dispnee, spute sangvinolente.

Frecvent bolnavii cu gripă prezintă bradicardie, scăderea tensiunii arteriale, constatându-se uneori modificări EKG – alterarea undei T.

Din punct de vedere a aparatului digestiv se remarcă: greţuri, vărsături, anorexie. Obiectiv limba este acoperită de depozite albicioase aderente, realizând aspectul de “limbă de porţelan”.

Tratament

Până în urmă cu câţiva ani nu a existat o terapie etiologică. Actual au fost lansate mai multe antivirale din grupa inhibitorilor specifici de neuraminidază cum ar fi: Zanamivir (Relenza) şi Oseltamivir (Tamiflu), active asupra virusului gripal tip A şi B, cu mare eficacitate administrate chiar imediat după un contact cu un bolnav cunoscut cu gripă.

În absenţa terapiei etiologice se recomandă:

• izolare şi repaus la domiciliu, internarea se efectuează doar în formele grave complicate
• dietă hidro-lacto-zaharată sau în funcţie de toleranţa individuală
• tratament simptomatic, antiinflamatoare nestroidiene, antipiretice, antialgice, antitusive
• terapie suportivă, vitaminică.

Formele severe se spitalizează beneficiind de terapie antibacteriană pentru combaterea sau tratarea suprainfecţiilor bacteriene, antiinflamatoare parenterale, chiar şi corticoterapie la nevoie, oxigen, susţinere cardiocirculatorie.

 

Read More

DIFTERIA

Definiţie

Este o boală infecţioasă, acută şi transmisibilă provocată de Corynebacterium diphteriae, care rămâne cantonat la poarta de intrare unde se multiplică şi provoacă fenomene locale, sub formă de edem şi false membrane, iar prin difuzarea în organism a unei exotoxine foarte puternice provoacă fenomene toxice la distanţă, în variate organe, care constituie esenţa şi gravitatea bolii.

Tablou clinic

Incubaţia: 2-6 zile.

Angina difterică

Localizarea faringiană reprezintă tabloul clinic cel mai frecvent al infecţiei difterice.

Debut: treptat, insidios, în contrast cu debutul „furtunos” al celorlalte angine bacteriene. Sindromul infecţios este moderat crescând gradat însoţit de: oboseală, greaţă, vărsături, anorexie, odinofagie. Obiectiv, se constată o roşeaţă de nuanţă închisă cu formarea unui exudat opalin, care se transformă rapid în false membrane, de culoare albă sidefie, gălbuie, foarte consistente (ca un „şorici”), încât nu se dezagregă dacă sunt agitate în apă.

Perioada de stare

Falsele membrane se extind rapid putând cuprinde tot faringele, sunt greu de detaşat, iar după detaşare se produc sângerări locale, refăcându-se apoi repede. Falsele membrane se însoţesc de un edem faringian intens, care se poate extinde şi regiunea submaxilară şi cervicală. Ganglionii limbatici regionali se măresc considerabil, sunt sensibili la presiune; în difteriile hipertoxice împreună cu periadenita se realizează aspectul de „gât proconsular”.

În funcţie de intensitatea procesului difteric, apar simptome şi semne generale de toxemie: febră 39°, greţuri, vărsături, astenie intensă, paloare, ochi încercănaţi, buze livide, tahicardie, hipotensiune arterială.

Tratament

În caz de difterie, spitalizarea este obligatorie. Seroterapia trebuie aplicată precoce, este esenţială în terapia difteriei şi constă în:

• ser antidifteric în doză proporţională cu gravitatea şi masa corporală. Pentru formele uşoare se administrează 10000-20000 unităţi, pentru cele grave 50000-100000 unităţi. Fiind ser heterolog, se vor lua măsuri de prevenire a unui eventual şoc la proteina străină (efectuarea desensibilizării, administrarea de antihistaminice, corticoterapie). Serul blochează toxina încă liberă în circulaţie şi pe cea viitoare, dar nu acţionează asupra celei deja fixată în ţesuturi, acesta asugură o protecţie pasivă pentru o durată de 14-16 zile.
• anatoxina difterică se administrează după 7 zile de la aplicarea serului. Se începe cu 0,1 ml, 0,4 ml în alt loc decât locul unde s-a administrat serul.
• tratamentul antimicrobian se administrează pentru sterilizarea organsimului de bacili difterici. Antibioticul cel mai adecvat este Eritromicina 30-40 mg/kgc, 7-10 zile, Penicilina G 100.000 U/kgc/zi, lincosamide, Clindamicina, Lincomicina.
• tratamentul patogenetic în formele hipertoxice se utilizează corticoterapia.
• măsuri igieno-dietetice sunt esenţiale, repausul la pat, obligatoriu 30 zile, dietă adaptată în funcţie de toleranţa digestivă.
• tratament suportiv cu vitamine din grupul B şi Ca.

Read More

MONONUCLEOZA INFECTIOASA

Definiţie

Este o boală acută infecţioasă şi contagioasă produsă de virusul Ebstein Barr şi caracterizată printr-o evoluţie benignă cu febră, angină şi adenopatii la care se pot asocia şi alte manifestări: hepatomegalie, icter, exantem maculo-papulos.

Tablou clinic

Copiii mici dezvoltă infecţii inaparente, posibile şi la vârste mai avansate.

Incubaţia: variabilă între minimum 3 zile şi peste 30 de zile.

Debutul insidios şi rapid progresiv îmbrăcând tabloul unei angine febrile. Starea generală influenţată, curbatură, cefalee, astenie, inapetenţă. Treptat apar şi adenopatiile subangulomandibulare, laterocervicale, axilare. Ganglionii sunt măriţi fără edem sau periadenită, în general nedureroşi. Examenul faringelui vizualizează o angină de aspect eritematos, iar în aproximativ 30-40% din cazuri se poate constata o angină cu depozite purulente, confluente în false membrane ce acoperă amigdalele putând fi extinse şi pe luetă şi pilierii faringieni. Se mai pot pune în evidenţă:

• splenomegalie, moale, nedureroasă, friabilă
• hepatomegalie, moale, nedureroasă, sindrom de citoliză şi icter (hepatita mononucleozică)
• exantem maculo-papulos cu aspect rujeoliform sau urticarian ce apare mai ales în cazurile tratate cu ampicilină
• enantem (pete hemoragice pe mucoasa palatală)
• edeme palpebrale tranzitorii necaracteristice.

Tratament

Se recomandă repaus la pat şi izolare 10-14 zile, dieta este largă, menajându-se ficatul, este necesară o igienă atentă a cavităţii bucale.

Nu există tratament etiologic.

Tratamentul este simptomatic, patogenic şi de combatere asupra infecţiilor bacteriene. Se administrează antitermice şi antiinfalamtorii nesteroidiene.

În cazurile severe (febră înaltă, adenopatii, hepatită), complicaţii nervoase, hematologice, se recurge la tratament corticosteroidian.

Pentru suprainfecţiile bacteriene (strepto-stafilococice) se recurge la: Penicilină, Eritromicină, Lincomicină.

Dat fiind friabilitatea splinei se recomandă precauţie în convalescenţă şi evitarea eforturilor fizice.

 

Read More